luni, 8 august 2022

Săptămâna Mondială a Alăptării 2022

Alăptarea reprezintă cel mai natural început de viață



Pentru al 8lea an la rând echipa Mămica Alăptează a celebrat Săptămâna Alăptării prin activități de sensibilizare a viitorilor și actualilor părinți, dar și a societății în general.

Pe 31 iulie am deschis Săptămâna Alăptării prin Marșul Alăptării în care toată lumea a fost invitată să vină în alb, semn al picăturilor laptelui matern. Astfel, am mărșăluit cu familiile prin aleile frumoase ale parcului Industrial cu flori handmade și le-am atașat, simbolic, de copacul vieții, pentru că alăptarea din primele clipe ale vieții oferă o bază sigură pentru sănătatea copilului. 


sâmbătă, 31 iulie 2021

De ce merită să participi la Săptămâna Mondială a Alăptării 2021

 

De ce merită să participi la
Săptămâna Mondială a Alăptării 2021

foto: Irina Spinei

Pandemia Covid 19 a „tulburat apele” din viața tuturor, mulți proapeți părinți au rămas fără ajutor offlne în organizarea alăptării și a creșterii copiilor. MamicaAlapteaza a sprijinit online părinții în această perioadă. Dar vara aceasta am decis o întâlnire pe viu cu gravide, viitori tați și părinți cu bebeluși și copilași!

Всемирная Неделя поддержки грудного вскармливания 2021

Всемирная Неделя поддержки 
грудного вскармливания 2021

foto: Irina Spinei


Пандемия Covid 19 изменила мир внезапно, тотально и радикально, многие родители (особенно
первенцев) остались без помощи в организации грудного вскармливания, ухаживания и воспитания детей.

luni, 10 august 2020

Saptamana Alaptarii 2020 sau alăptarea va contribui la sănătatea planetei!

#SaptamanaAlaptarii2020 
sau alăptarea va contribui la sănătatea planetei! 



Fiecare profesie are o sărbătoare a sa. Sărbătoarea
profesionistă a consultantelor în alăptare și a tuturor celor care susțin
alăptarea durează tocmai o săptămână și este marcată în perioada 1-7 august,
anual, începând cu anul 1990. Odată cu crearea proiectului „Mămica Alăptează”,
am ținut să marcăm Săptămâna Alăptării prin evenimente frumoase, care să aducă
beneficiu viitorilor și actualilor părinți, dar și un omagiu alăptării.


sâmbătă, 17 august 2019

Cupa menstruală - da sau nu? Informația dovedită.



Cupa menstruală - da sau nu?
Informația dovedită. 


foto: FB


Aici publicăm opinia ginecologului ucrainean Natalia Leliuh (доктор Наташа), organizator Clubului de Femei (Женский клуб)

Доктор Наташа a scris pe pagina ei in FB:


"Întrucât am primit mai multe  solicitări din partea unui Club de Femei din
Moldova
, vreau sa fac
publică recenzia despre cupa menstruală."


joi, 8 august 2019

Marșul Alăptării 2019 - cum a fost



Marșul Alăptării 2019


CUM A FOST







sursa: Irina Spinei


Pentru al 5-lea an la rând, Mămica Alăptează celebrează începutul Săptămânii Mondiale a Alăptării la Chișinău printr-un mars
pașnic de promovare a alăptării. În 2019, Marșul Alăptării a adunat peste 300 de părinți și tot atâția copii, care, îmbrăcați în alb, au
venit să susțină cauza alăptării – drept cel mai bun început de viață.








Copiii au primit câte un balon alb, semn al
picăturilor laptelui matern, care le-au putut lua acasă și reutiliza, pentru că
ne pasă de planet ape care trăim, mai ales că alăptarea, în sine e eco.


Tradițional au fost desemnați Ambasadorii Alăptării,
cei care prin activitățile lor de zi cu zi promovează alăptarea, încurajează și
oferă acces la informații veridice cu privire la toate aspectele legate de
alăptare. În 2019, ne bucurăm să salutăm ambasadorii alăptării:




  • Larisa
    Boderscova, Organizația Mondială a Sănătății în Moldova

  • Valeriu
    Cucieru, medic oncolog-mamolog

  • Svetlana
    Dobrea, moașa principală din Institutul Mamei și al Copilului

  • Serghei
    Gladun, șef Institutul Mamei și al Copilului

  • Fit MamiChallenge, proiect care ajută mamele să slăbească după naștere

  • Cristina
    Chiron, blogger Mama On-line

  • Nadia
    Darie, redactor-șef al revistei EA.md



Mamele au primit consultații, iar copiii
s-au distrat la workshopuri și activități frumoase oferite de partenerii
evenimentului, grație cărora am putut organiza un eveniment cu acces liber. Apa
și înghețata gratuită, dar și darurile speciale nu au lipsit de la acestă
sărbătoare a întregii familii.


Aducem mulțumiri partenerilor
evenimentului, voluntarilor și tuturor celor implicați în această magie:







Partener informațional general: Ea.md











Săptămâna Alăptării a continuat cu 11
seminare gratuite în Chișinău, Hâncești, Orhei și Cimișlia.
















duminică, 7 iulie 2019

Seminare gratuite cu ocazia Săptămânii Mondiale a Alăptării 2019





Seminare gratuite cu ocazia
Săptămânii Mondiale a Alăptării 2019





























Mămica Alăptează vă invită la o serie de seminare gratuite dedicate Săptămânii Mondiale a Alăptării organizate la Chișinău, Orhei și Hâncești și Cimișlia. Așteptăm gravidele și mamele cu pici în perioada 2 august - 7 august, să primeasscă informație din primă surasă referitor la alăptare, diversificarea alimentară la sugari, proceduri de ingrijire și înfrumusețare, tratamente și manipulări medicale, îngrijirrea nou-născuților, relațiile în familie, încetarea alăptării dar și despre sport și diete in timpul alăptării. 

În primieră, în ultima zi a Sătămînii Mondiale a Alăptării va fi organizat un seminar dedicat sexului după naștere. Încă o primieră va fi și seminarul pe un subiect discutat foarte des în rîndul mămicilor - somnul copilului. 




Orarul evenimentelor:



Seminar  "Relațiile în familie după apariția copilului cu Alina Șmurun

















Subiecte:




  • Caracteristicile comportamentului și dezvoltării copiilor nou-născuți;




  • Specificul psihologic al femeii în perioada postpartum;



  • Cele mai frevente dificultăți întîlnite în famileele cu nou-născuți;



  • Caracteristicile psihologice ale bărbatului după apariția unui copil în familie;



  • Relațiile cu buneii;



  • Crizele familiale din perioada postpartum și modalitățile de rezolvare.



Data: 2 august 2019

Ora: 17:30

Locația: ZITY MALL

Adresa: str. Calea Ieșilor 8



mai multe detalii pe pagina de facebook a evenimentului.








Seminar  "TOTUL DESPRE ALĂPTARE de la naștere până la încetare" or. Orhei










Seminar „Bazele alăptării” cu Ludmila Caracalicev

























Subiecte:


  • Pregătirea pentru alăptare în timpul sarcinii;


  • Primile zile cu un nou-născut și alăptarea;


  • Indicatorii despre suficiența alimentării la sîn a unui bebelușalimentației la suficiente sân a unui bebeluș; 


  • Greva suptului;


  • Potențialele dificultăți în alăptare;


Data: 3 august 2019

Ora: 17:30

Locația: ZITY MALL

Adresa: str. Calea Ieșilor 8


mai multe detalii pe pagina de facebook a evenimentului.



Seminar „ Sănătate. Frumusețe. Sport în alăptare” cu Olga Gutium



























Subiecte:


  • Procedurile de îngrijire și înfrumusețare compatibile
    și incompatibile cu alăptarea (masaj, tatuaj ș.a.);


  • Sportul în timpul alăptării.


  • Cum stoarcem laptele dacă avem nevoie să lipsim de acasă.


  • Tratamentele, procedurile, intervențiile
    și manipulările medicale permise în timpul alăptării.


Data: 3 august 2019

Ora: 12:30

Locația: ZITY MALL

Adresa: str. Calea Ieșilor 8






Seminar „Curs expres de îngrijire a nou-născuţilor" cu Natalia Zabudscaia



















Subiecte:


  • Prima lună de viață a nou-născutului;


  • Îngrijirea nou-născutului;


  • Organizarea rutinei mamei și a copilului


  • Alăptarea la cerere;


  • Siguranța și confortul bebelușului și a întregii familii.


Data: 4 august 2019

Ora: 10:00

Locația: ZITY MALL

Adresa: str. Calea Ieșilor 8

mai multe detalii pe pagina de facebook a evenimentului.



Seminar „Diversificarea alimentară la sugari” cu Oxana Lacoea


















Subiecte:


  • Cum începem diversificarea
    și cum îmbinăm diversificarea cu alăptarea;


  • Cum organizăm diversificarea ca acest proces
    să îi placă și copilului dvs.;


  • Cum să înțeleg că copilul e pregătit
    pentru diversificarea alimentară?


  • Cum organizăm alăptarea odată cu începere diversificării.


Data: 4 august 2019

Ora: 17:30

Locația: ZITY MALL

Adresa: str. Calea Ieșilor 8

mai multe detalii pe pagina de facebook a evenimentului.



Seminar „Alăptarea după un an și Încetarea Alăptării” cu Alina Șmurun









Subiecte:


  • Încetarea alăptării pas cu pas;


  • Care sunt acțiunile indicate și în perioada înțărcării;


  • Corpul mamei în perioada încetării alăptării; 

  • Cum avem grijă de corp, în special de sâni;


  • Cum învățăm copilul să adoarmă fără sân.


Data: 5 august 2019

Ora: 17:30

Locația: ZITY MALL

Adresa: str. Calea Ieșilor 8

mai multe detalii pe pagina de facebook a evenimentului.



Seminar „Somnul copiilor. Așteptări și reallitate” cu Ludmila Caracalicev

























Subiecte:



  • Ce e somnul și de ce e nevoie de el;

  • Diferențele dintre somnul unui copil și somnul unui adult;

  • Somnul gravidelor și al femeilor care alăptează.;

  • De ce mamele care alăptează simt foame în timpul nopții;

  • Cum evoluează și se schimbă somnul copilului de la 0 și până la 3 ani;

  • Securitatea somnului. Sindromul morții subite. Situațiile de criză;

  • Somnul după regim sau la cerere;

  • Învățăm copilul să adoarmă;

  • Bonus: normele perioadelor în care copilul este treaz și a celor de somn pentru diferite vârste;

  • Metodele de deprindere a copilului la oală.


Data: 6 august 2019

Ora: 17:30

Locația: ZITY MALL

Adresa: str. Calea Ieșilor 8


mai multe detalii pe pagina de facebook a evenimentului.



Seminar  "TOTUL DESPRE ALĂPTARE de la naștere până la încetare

or. Cimișlia















Seminar  "Sex după nașterea cu Alina Șmurun















Subiecte:




  • Specificul vieții sexuale în timpul sarcinii;



  • Caracteristicile fiziologice ale femeilor în perioada postpartum;

  • Caracteristicile psihologice ale femeilor în perioada postpartum;

  • Ce simt bărbații în această perioadă?

  • Cum e posibil de combinat sexul și alăptarea?

  • Unde a dispărut dorința și cum să o reînviem;

  • Cele mai întâlnite„capcane” a relațiilor intime;

  • Mituri despre sex;

  • Bărbați și femei - asemănări și diferențe. Cum să ne înțelegem unii pe alții.


Data: 7 august 2019

Ora: 17:30

Locația: ZITY MALL

Adresa: str. Calea Ieșilor 8

mai multe detalii pe pagina de facebook a evenimentului.



Seminar  "TOTUL DESPRE ALĂPTARE de la naștere până la încetare

or. Hâncești












Vă așteptăm cu drag la seminare!







Organizator:













Parteneri




























































Parteneri informaționali: 


























Mulțumim Zity mall pentru găzduirea evenimentelor dedicate
Săptămânii Mondiale a Alăptării 2019!







Accesul la evenimente este în bază de bilet. 

Biletele se distribuie gratuit în schimbul unui zâmbet!




  • Puteţi beneficia de un singur bilet pentru un anumit seminar. Nu puteţi lua bilete pentru prietene, rude,etc. Se acceptă ca biletul să fie ridicat de soţ.







  • Puteţi lua deodată bilete la mai multe workshopuri consecutive în caz că temele abordate vă sunt interesante (maxim 1 bilet per persoană, maximum 3 seminare). 







  • La ridicarea biletelor este necesar să indicaţi datele Dvs. de contact, pentru a vă putea contacta în caz de schimbări.



  • Biletele vor fi oferite după principiul "primul venit-primul servit" și nu pot fi rezervate.







  • În caz că aţi luat bilet, dar din anumite motive, nu puteţi veni la workshop, vă rugăm să ne anunţaţi cât de curând la numărul 0607 81 118.





Te încurajăm să vii la seminar relaxată iar copiii să-i lași în atenția buneilor/soțului/unei alte persoane de încredere care se pot plimba prin ZityMall în timpul seminarului sau frecventa un terne de joacă foarte fain din incinta centrului (contra plată). Ne vedem foarte curând!



Puteți ridica biletele pentru seminare din data 15.07.2019 în incinta magazinului de bijuterii calitative din cristale SWAROVSKI  -  CRYSTAL.MD. 



Adresa magazinului:

str. 
Albişoara 4, CC "Atrium", of. 112.

Grafic de lucru: 

luni-vineri - de la 10.00 pînă la 19.00

sîmbătă-duminica - de la 11.00 pînă la 18.00







Săptămâna Mondială a Alăptării 2022

Alăptarea reprezintă cel mai natural început de viață Pentru al 8lea an la rând echipa Mămica Alăptează a celebrat Săptămâna Alăptării prin ...