Ce se întâmplă cu relația de cuplu după apariția unui copil? Cum depășim eventualele probleme
sursa foto |
După ce devenim părinți, păstrarea
intimității în cuplu devine una dintre marele provocări. Cât de ușor sau greu o
înfruntăm depinde de fiecare dintre noi. Cert este că o dată neglijată, relația partenerilor are drastic de
suferit și ulterior și cea părinte- copil. Ce se
întâmplă cu relația de cuplu și cu intimitatea după ce „noi doi” se transform
în „noi trei” (sau și mai mulți)? De ce apar frecvent conflicte între parteneri
mai ales în prima perioadă după nașterea copilului și ce e de făcut în aceste cazuri?
Daniela Terzi-Barbarosie |
Pentru a face puțină lumină asupra acestui subiect și pentru
a vă prezenta soluțiile care să vă vină în ajutor, Mămica Alăptează a realizat
un interviu amplu și explicit cu psiholoaga, psihoterapeuta de familie și
cuplu, directoarea Centrului Psihologic „Sinesis” și mama a două fetițe –
Daniela Terzi - Barbarosie.
„Dincolo de magia parentalităţii (uneori percepută exagerat
de roz-bombon), acest lucru mai însemnă şi că doi oameni care au fost cele mai
importante fiinţe din viața celuilalt, unul pentru altul, acum îl au pe al
treilea. Unii părinți, deşi adulţi cu acte în regulă, pot interpreta această
tranziție extrem de dificilă, sau chiar ajung să se lupte cu faptul că nu mai
sunt în topul minţii şi inimii partenerului. Total greşită interpretarea, în
opinia mea. Iubirea partenerului şi iubirea copilului (copiilor) nu se exclud
reciproc, ci se potenţează. Mare dar pe capul nostru, dacă ştim să ne bucură de
el!” ne spune doamna psiholoagă.
Deși există multe provocări în
aducerea pe lume a unui copilaş – şi mai cu seamă primul an de viaţă a acestuia
- multe cupluri reuşesc să crească împreună, să se dezvolte frumos, descoperind
atâtea alte motive pentru a-l iubi şi respecta pe celălalt, ca partener de
cuplu şi ca părinte, deopotrivă. Aceste cupluri, din instinct sau cu mare
atenţie şi intenţie, creează amintiri – pentru sine, pentru ei doi, şi pentru
copil – care să dăinuiască peste ani, împărtășesc experiențe care îi ţin
împreună şi alături unul de altul, atât cât este maximal cu putinţă ca viaţa să
le fie frumoasă.
În mai toate cuplurile însă apar “suișuri și
coborâșuri” în relație după apariţia unui copil. Un adevăr mare este şi faptul
că aceste “suişuri şi coborâşuri” e firesc să apară oricând. Diferenţa o face
felul în care le abordăm, cât de funcţionali rămânem în situaţii conflictuale
şi cum ne învăţăm lecţia din orice moment de tensiune, supărare sau gâlceavă.
Psihoterapeuta Daniela Terzi -
Barbarosie ne spune care sunt principalele motive ale neînțelegerilor conjugale
după apariția unui copil:
Lipsa
somnului
Unul dintre cei mai comuni
factori care conduc la tensiuni și probleme în relație după naştere este
oboseala. Atât a mamei, cât şi a tatălui. Lipsa de somn poate avea un impact
enorm asupra vieții de zi cu zi și este util să se ia în considerare opțiunile
pentru o bună gestionare a acestei probleme. De exemplu, atunci când este posibil,
unul din părinte se ocupă de copil, iar celălalt – se odihneşte; apelaţi la
rude în care aveţi maximă încredere pentru perioade scurte de timp, atât cât să
vă refaceţi după perioade mai lungi de privarea de somn (colici, apariţia
dinţilor, etc.).
Lipsa timpului liber
Un alt factor al deteriorării
relaţiei este şi lipsa timpului liber. Orele utilizate anterior pentru
socializare, relaxare și pasiuni se reduc drastic, iar acest lucru poate
determina multă frustrare (de aici şi nemulţumirea revărsată asupra celuilalt),
dar şi schimbarea dinamicii unei relaţii prin absenţa timpului petrecut
împreună (cu distanţare emoţională ulterioară).
Banii
sau lipsa lor
Banii - sau lipsa acestora
(problemele la serviciu sau cu anumite instituţii) - pot fi, de asemenea, o
cauză de stres pentru cupluri. Pentru mulţi părinţi venitul redus sau lipsa
celui de-al doilea salariu al partenerului care este în concediu de îngrijire
a copilului poate determina un nivel
sporit de stres, nemulţumire şi griji referitoare la îngrijirea corespunzătoare
a copilului. De multe ori, la acestea se adaugă şi anumite probleme emoționale,
cum ar fi pierderea independenței financiare (de regulă, la mamă) sau senzația
de presiune de a câştiga mai mult pentru a asigura familia (de regulă, la
tată).
Statutul
de casnică
Uneori, însăşi adaptarea la
“viața de casă”, cu responsabilităţi enorme de îngrijire a unui copil, sau
statutul de “casnică” produce mai mult disconfort decât programul
suprasolicitant de la locul de muncă. Aceste frustrări mai rar apar în
discuţii, mai cu seamă pentru că societatea blamează acest soi de preocupări
psihologice ale proaspetelor mămici, subestimând gravitatea disnconfortului
emoţional. În consecinţă, nerecunoaşterea acestor probleme şi încercările
disperate de a le anihila, deseori alimentează tensiunea interioară care
ulterior stă la baza unor conflicte, minore sau majore în cuplu.
Suprasolicitarea
cu responsabilităție casnice
Suprasolicitarea cu
responsabilităţi casnice (gătit sofisticat, curăţenie “farmaceutică”),
adiţionale îngrijirii copilului, vine şi din presiunea socială pentru mamele
care “stau acasă cu copilul”, din standardele exagerate pe care acestea le-au
interiorizat în virtutea educaţiei şi a modelului cultural înrădăcinat, dar şi
a non-implicării plenare a partenerului de cuplu în creşterea şi educaţia
copilului sau a unei implicări parțiale, neconsistente, colaterale (cumpărarea
scutecelor, aprovizionarea cu produse alimentare, etc.).
Influența
părinților (buneilor copilului)
Uneori, în unele cupluri (în
special, cu partenerii mai tineri) influenţa părinţilor este încă foarte
intensă, iar contradicţiile şi divergenţele de opinii dintre părinţii copilului
nou-născut şi părinţii copiilor deveniţi părinţi, deteriorează şi relaţii
dintre tineri; în loc să-şi consolideze opiniile şi să aibă o viziune comună
asupra îngrijirii copilului, cei doi parteneri ajung să se certe între ei. Este
important să se valideze buna intenţie a bunicilor şi recomandările primite,
dar în acelaşi timp, să se stabilească din timp, de comun acord, în ce măsură
aceştia vor avea şi putere de decizie cu privire la creşterea şi educaţia
copilului.
„Furtuna”
hormonală feminină
În perioada îngrijirii
copilului, oricând, nu doar imediat după naştere, este posibil ca furtuna
hormonală din organismul femeii să determine fluctuaţii ale stării sale de
bine. Ironizarea, neglijarea, ignorarea
intenţionată este nu doar expresia insensibilităţii partenerului
(şi a altor din jur), dar poate fi şi periculos atât pentru siguranţa psihică
şi fizică a mamei, cât şi a copilului pe care îl îngrijeşte.
Pregătirea la nivel de cuplu din perioada sarcinii
Pregătirea la nivel de cuplu din perioada sarcinii
Orice subiect legat de parentalitate şi gestionarea vieţii
după apariţia copilului este bine să fie discutat şi preferabil, agreat, în
perioada sarcinii, a planificării sarcinii sau chiar la etapa discuţiei despre
Proiectul Familiei (o fază importantă pentru cuplu, în care orice vis sau
dorinţă a celor doi este indicat să fie cunoscut şi validat de celălalt, aşa
încât împreună să se constituie un proiect comun, consensual).
La etapa discuţiilor concrete, este recomandabil să fie
abordate o varietate de subiecte, generale şi specifice cuplului, precum:
suportul reciproc, principii fundamentale de îngrijire şi de educaţie a
copilului, gestionarea financiară în perioada creşterii copilului, împărţirea
treburilor casnice şi a responsbilităţilor asociate, revenirea la muncă a
partenerului care va îngriji copilul, angajarea sau nu a bonei, implicarea şi
forma de implicare a bunicilor, timpul pentru parteneri, timpul pentru familie,
timpul personal, etc.
Discuţii eficiente pot avea loc şi în baza lecturilor cu
privire la creşterea şi educația copilului, a urmării unor filme, a interacţiunilor
cu familii unde cresc deja copii – toate acestea pot facilita iniţierea unor
conversaţii utile cu privire la proprii voştri copii şi felului în care vă
doriţi voi să-i creşteţi astfel încât apariţia lor să nu cauzeze decepţie conjugală.
Este firesc faptul că nu întotdeauna punctele de vedere ale
celor doi vor coincide; acceptarea faptului că pot fi diferite moduri de a
îngriji şi educa copilul este un pas important. Doar pentru că facem lucrurile
diferit nu înseamnă că într-un fel anume este bine şi într-un alt fel este în
mod obligatriu, rău.
Este natural să avem opinii variate; ca adulţi, ne-am format
în contexte diverse, venind din medii diferite şi având convingeri particulare,
trăsături temperamentale şi caracteriale distincte. Dar trebuie să ştiţi că doar prin discuţii şi exprimarea onestă şi
asertivă a gândurilor şi sentimentelor veţi reuşi să construiţi o „arhitectură” solidă pentru familia voastră, un mediu sigur pentru copiii voştri şi o
oază pentru voi doi.
Dacă ne bazăm pe “cum o fi să fie, aşa va fi…”, “las-că
învăţăm noi din mers cum să fim părinţi”, “îl/ o dau eu după mine!”, etc. –
atunci ne lăsăm în voia întâmplării, a pilotului automat.
Soluții pentru conflictele dintre parteneri și a lipsei
intimității
Postura inedită a celor doi
deveniţi părinţi acum, precum şi noutatea fenomenului în sine – apariţia
copilului – poate dezechilibra cuplul, mai ales în primele zile (săptămâni,
luni). Uneori, unul dintre ei (mai des, mama) îşi asumă rolul de "expert"
și subminează astfel încrederea celuilalt în calităţile sale de părinte. Pe lângă „frumuseţea” aparentă a acestui
rol, mama va plăti scump pentru această exclusivitate în îngrijirea copilului,
fiind în scurt timp în totalitate responsabilă de tot (până la scoaterea la
pensie a copilului). Totodată, diluarea exclusivă în rolul de mamă acaparează
în totalitate femeia şi în scurt timp, apar alt tip de probleme emoţionale sau
relaţionale.
În acelaşi timp, la nivelul
societăţii, acest model este încurajat şi susţinut, iar acest fapt,
îndepărtează majoritatea taţilor din implicarea deplină în creşterea şi educația
copilului. Deşi tentantă această postură prin comoditate şi scutirea de responsabilități
explicite, şi taţii plătesc un preţ, peste un timp: lipsa conexiunii emoţionale cu copilul, lipsa împărtăşirii din partea
acestuia şi neperceperea tatălui ca şi autoritate sau dimpotrivă, frica de
tată, sunt doar câteva dintre consecinţele neparticipării la creşterea şi
educaţia copilului. Nemaivorbind şi de relaţia de cuplu, care suferă un
declin considerabil dacă tatăl nu este şi un partener eficient în demersul
parental al mamei.
Intimitatea în cuplu este unul dintre cei trei piloni în
baza cărora se consolidează sentimentul de iubire, alături de pasiune şi
angajament. Aceste trei dimensiuni
constituie arhitectura pe care se construieşte relaţia de cuplu şi se fortifică
o familie.
Lipsa armoniei dintre acestea trei sau lipsa de
simetrie între cei doi parteneri pot periclita procesul de co-creaţie a
cuplului întru apariţia nucleului favorabil pentru viitoarea familie, odată cu
apariţia primului copil. Intimitatea fizică poate lipsi o perioadă din cauza
condiţiei fizice a femeii şi a oboselii, iar cea psihologică este bine să fie
întreţinută cu orice preţ pentru a nu se instala distanţarea emoţională între
parteneri.
Relaţia conjugală trebuie
îngrijită zi de zi; putem fi părinţi eficienţi pentru copiii noştri, atunci când
suntem fericiţi şi împliniţi în plan personal şi relaţional. Iar apariţia unui
copil nu poate fi o scuză pentru eşecul marital, precum nici „argument” pentru
a întreţine un cuplu disfuncţional sau o familie. Avem însă dreptul şi
obligaţia, dar şi oportunitatea să ne „folosim” parentalitatea pentru a ne dori
o viaţa mai bună, pentru a găsi resurse să o creăm aşa cum ne place. Să fie cu
spor!
Anastasia Popescu