vineri, 21 august 2015

12 argumente contra criticilor legate de alăptare


12 argumente contra criticilor legate de alăptare







sursa foto: popsugar.com





În calitate de mame, auzim foarte des de la familie și prieteni, numeroase
întrebări sau critici legate de alăptare. De multe ori aceștia insistă să încetăm alăptarea enumerând o serie de motive. Ori că bebe deja e „mare”, ori că acesta te mușcă, fie că trebuie să te acoperi când alăptezi și altele. 







Iată care sunt cele mai des întâlnite
critici la adresa mamelor și câteva răspunsuri la acestea:








1." Încă mai alăptezi? Dacă copilul singur cere înseamna că
este gata de înțărcare! Dacă alăptezi mai mult de un an, problema e
ste a ta și nu a copilului!"







foto: pinterest.com


Modul în care noi trăim astăzi ca oameni este foarte straniu, iar uneori nu
are nici un sens. Nu vedem pe nimeni cum naște sau alăptează, iar când la
rândul nostru avem copii, nu știm deseori de unde să începem și cu ce. Ne
ascundem în casele noastre singuri (apoi ne întrebăm de ce în țările
occidentale se înregistrează rate atât de mari ale depresiei post-natale) iar
dacă alăptăm, ne simțim impuse să ne acoperim conștiincios cu pături sau să ne
izolăm în vre
un colț întunecat pentru a
nu șoca pe nimeni. Nu este de mirare că apoi oamenii sunt surprinși când văd un
copil de 2 ani alăptat, pentru că niciodată nu văd astfel de scene. E ca și cum
ar vedea un tigru mergând pe stradă în mijlocul orașului.





Organizația Mondială a Sănătății recomandă alăptarea exclusivă până la 6
luni și continuarea acesteia până la cel puțin 2 ani, în combinație cu alte
alimente solide. Această recomandare nu este doar pentru țările în curs de
dezvoltare ci pentru fiecare femeie și fiecare copil din toate țările lumii.





Abilitatea copilului de a mânca alte alimente înafară de lapte nu presupune
înțărcarea acestuia. Înțărcarea naturală are loc treptat și nu brusc, în mod
ideal ea se produce atunci când copilul este pregătit. De altfel, un regim
sănătos pentru un copil include obligatoriu lapte matern.





Dr. Dettwyler este un antropologist care a efectuat numeroase cercetări
pentru a determina
, cât mai corect, vârsta până la care este normal ca ființele umane să fie
alăptate. Din punct de vedere biologic și psihologic acest proces are o durată
cuprinsă între 2,5 - 7 ani. Normalitatea fiind definită cultural. Normalul nu
este normal atât timp cât noi ca societate nu îl vedem astfel. Din păcate, puțini
sunt cei care văd alăptarea zilnic și o consideră ca fiind o normă.





2." Iar îl alăptezi? Nu-l lăsă să te folosească pe post de
suzetă!
"


Bebelușii cer să fie alăptați frecvent, fără a urma scheme exacte, pentru
că alăptarea funcționează după modelul cerere-ofertă. Acest lucru înseamnă că
bebelușului trebuie să aibă acces la sânul mamei fără restricții. Pentru mulți
oameni acest lucru va însemna că bebelușul are nevoie de suzeta, pe când aceasta
este norma biologică. Suzetele înlocuiesc, de fapt, sânul și nu invers. Mai
mult de atât, bebelușii cer să fie alăptați nu doar din cauza foamei. Pentru a-și
atenua durerile, pentru a se simți în securitate, pentru a se relaxa înainte de
somn etc. Fiecare dintre aceste motive este la fel de important ca foamea.





Chiar dacă toate mamele produc cam același volum de lapte într-o perioadă
de 24 de ore, aceastea au fiecare capacități de stocare diferite. Acest lucru
înseamnă că unii bebeluși vor avea nevoie să fie hrăniți foarte des pentru a
primi laptele indispensabil creșterii
, pe când unii vor cere să
fie alăptați doar o dată la 3-4 ore.





3. "Laptele praf este la fel de bun."


Acesta este un tabel realizat de studenții de la Douglas College
care reflectă într-un mod foarte evident diferențele dintre lapte praf și lapte
matern. (vezi tabelul) 
În plus, laptele matern își ajustează zilnic compoziția pentru răspunde la
nevoile schimbătoare ale copilului. Glandele Montgomery, amplasate pe mamelon,
primesc semnale de la saliva copilului și răspund astfel la nevoile zilnice ale
acestuia. Suntem expuși în mod constant în fața diferitor bacterii și viruși.
Laptele matern ajută atât la prevenirea maladiilor cauzate de aceste
microorganisme cât și la combaterea mai rapidă a acestora.













4. "Odată ce va avea dinți va trebui să înțarci deoarece te va
mușca!
"


Fiecare mamă care a fost mușcată de bebelușul său știe că acest
lucru DOARE. Există, însă, multe metode pentru  a descuraja un astfel de comportament înnafară
de înțărcare. Aici sunt câteva sugestii de la mame care au niște mici mușcători
acasă :





-" Detașează-l de la sân și spune-i un foarte ferm NU, după
care ține-l departe de sân timp de o minută. Copilul repede va înțelege că dacă
mușcă rămâne fără sân, iar fără sân e ca și cum ar fi sfârșitul lumii.
"


- "Fii sigură că bebelușului
este corect atașat la sân.
"


-" Salvează-ți, în extremis, sfârcul punându-i degetul în
guriță atunci când vrea să muște și explică-i că doare și că nu are voie să muște.
"





5. "Susțin alăptarea, dar, este oare atât de greu să te acoperi?!"


- Sânii unei mame nu sunt pentru a provoca plăcere sexuală sau discomfort.


- Este irelevant și ilogic să compari alăptarea cu urinatul și defecarea.


- Doar pentru că sânii sunt obiecte sexuale în anumite momente nu înseamnă
că aceștia sunt astfel oricând.


- Acoperirea bebelușului cu o pătură îi creează discomfort atât lui cât și mamei.


- În multe țări,  dreptul de a alăpta
în public este garantat prin lege.





6. "Ar trebui să-i dai lapte de vacă!"


Laptele de vacă este pentru vițeluși. Laptele de mamă este pentru copii.
Laptele este un produs al evoluției care s-a adaptat la nevoile fiecărei specii
în parte. Acesta este o punte între dependența alimentară intr
auterină și independența alimentară extrauterină. Aceiași nutrienți sunt prezenți în laptele
mamiferelor însă în proporții diferite. Aceste diferențe cantitative sunt
rezultatul adaptării laptelui la nevoile fiecărui mamifer în parte.





7. "Încă nu doarme neîntrerupt peste noapte? Va dormi toată
noapte atunci când îl vei înțărca!
"


Sunt multe motive pentru care un copil se trezește noaptea:


- Cercetările au arătat că alăptatul nocturn previne sindromul de moarte
subită la bebeluși.


- Un bebeluș care trece printr-un puseu de creștere, o erupție dentară sau
care combate o boală, se va trezi pe timp de noapte pentru a fi alăptat.


- Creierul copiilor se dezvoltă foarte rapid în primii ani de viață.


- Laptele matern conține componente care ajută copii să adoarmă.


- Uităm deseori că bebelușii nu se trezesc doar pentru
că le este foame, ci din multe alte motive.





8. "Trebuie să-l înțarci pentru ca copilul să poată rămâne
peste noapte la bunei! Va fi complet dependent de tine! Trebuie să încetezi
să-i dai ce vrea astfel te va manipula toată viața!
"




foto: pinterest.com


Sentimentul de securitate la copii se formează prin răspunderea la nevoile și
plânsetele acestora. Bebelușii și copii au nevoie de contact frecvent cu
îngrijitorii lor. Știm deja, datorită numeroaselor cercetări, că primii ani din
viața copilului sunt cruciali pentru dezvoltarea sa armonioasă atât în plan
fizic cât și emoțional. Legăturile afective se dezvoltă ușor și firesc, prin
contact și raspunzând la nevoile lor. Acest atașament față de mamă îl ajută să
se simtă în securitate iar mai apoi îl ajută să devină independent.









9." Ești sigură că ai destul lapte?"


Frecvența cu care bebelușul cere să fie alăptat nu este un indicator al volumului
de lapte pe care îl ai. Ai suficient lapte dacă:


- bebelușul adaugă în greutate bine


- are cel puțin 5-6 somnuri în 24 de ore (se referă la copiii în primele
luni de viață)


- este în general fericit și mulțumit.





10. "Dinții săi se vor strica dacă îl alăptezi noaptea!"


Absolut neadevărat. Cele mai recente cercetări în domeniu au arătat că
alăptatul pe timp de noapte nu cauzează carii bebelușului, ba din contra,
laptele matern conține anticorpi care combat cariile. La apariția cariilor
contribuie: zahărul, obiceiuri alimentare proaste, stres sau maladie pe timpul
sarcinii, igienă orală insuficientă, factori genetici, etc.





11. "Mastită pentru a doua oară! De ce nu abandonezi alăptatul
și gata!
"


Mastita este o infecție în interiorul sânului. Unele femei sunt mai
predispuse decât altele să dezvolte această afecțiune. Poate apărea din cauza
oboselii extreme și lipsei de somn, dar în cele mai multe ori cauza este o afecțiune
latentă a intestinelor. Un sistem digestiv sănătos ajută femeia să combată mult
mai eficient bacteriile responsabile de mastită. Iar pentru a avea o imunitate
bună este necesară o alimentație corectă, variată și bogată în produse lactate
fermentate. În cazul apariției mastitelor frecvente, atenția trebuie focusată
asupra altor factori decisivi, precum sistemul digestiv cu probleme, și nu este
obligatorie renunțarea la alăptare.





12. "Sunt din toată inima pentru alăptare, DAR...!"


Țineți minte, nu poți fi din toată inima
pentru ceva sau cineva dacă după asta

st
ă un mare și
gras DAR.












Kistina Voicu