Etapele dezvoltării psihologice ale copilului. Vârsta 0 - 6 luni
 |
| foto: bebelu.ro |
Vârsta de 0-6 luni ale copilului, e o perioadă de adaptare
atât pentru părinți cât și pentru micuț. În această perioadă e foarte important
ca noul venit pe lume să-și realizeze necesitățile psihologice la timp.
Necesitate de a primi dragoste,
încredere, autonomie și recunoaștere. În toate acestea un rol cheie îl au
părinții, atitudinea lor și promptitudinea cu care ei răspund la necesitățile și
chemările copilului.
Oamenii trec prin diferite etape de dezvoltare ca
personalități, micii oameni nu sunt o excepție. În cadrul fiecărei etape
copilul are în fața sa o serie de provocări și sarcini de dezvoltare, dar și
misiunea de-a se pregăti pentru următoarea etapă.
Distingem câteva cicluri de dezvoltare:
1. Etapa existenței (0-6 luni)
2. Etapa acțiunii (6-18 luni)
3. Etapa gândirii (18 luni – 3 ani)
4. Etapa identității și puterii (3-6 ani)
5. Etapa
îndemânării și structurii (6-12 ani)
6. Etapa integrării, identificării, a
sexualității și separării (12-18 ani).
Pe parcursul vieții oamenii
revin la aceleași etape de dezvoltare,
dar deja într-o formă mai complexă, așa susține fondatoarea acestei teorii –
Pamela Levin.
În articolul dat vorbim despre prima etapă de dezvoltare a copiilor 0 – 6 luni.
Vârsta de 0 – 6
luni. Nevoia de-a exista
Deviza copilului în această
perioadă de dezvoltare este „a fi!”. El deocamdată nu poate vorbi, nu-și
poate satisface nevoile proprii fără ajutorul părinților, dar poate transmite
semnale despre sine și necesitățile sale. Natura a înzestrat copiii în această
perioadă cu capacitatea de-a scoate sunete, de a plânge, de a reacționa la
fețele oamenilor, în deosebi la ochi, de a imita. Acest comportament
„conectează” nu nu mai mama, dar și ceilalți oameni din jurul copilului în misiunea de-ai îndeplini și satisface acestuia necesitățile.
Sarcinile copilului:
- Să ceară
ajutor;
- Să accepte
să fie îngrijit, hrănit;
- Să învețe
să aibă încredere în adulții din jurul lui, să creeze o legătură emoțională cu
aceștia;
- Să decidă
să trăiască.
- Să strige
sau să scoată alte sunete pentru a-și semnaliza necesitățile
- Își
descoperă corpul
- Privește
și reacționează la fețe
- Imită.
Nevoile psihologice ale
copilului:
- De
dragoste;
- De
îngrijire și contact fizic;
- De
apartenență la familie;
- Ca mama/
îngrijitorul să gândească pentru el.
- Să i se
asigure căldură, dragoste și grijă
- Necesitățile
lui să fie importante și satisfăcute
- Să fie
ținut în brațe și privit în timpul alăptării
- Să i se
vorbească și să i se repete sunetele pe care le emite
- Să fie
privit, ținut în brațe, să i se cânte, să i se vorbească.
-
Afirmații/ atitudine a părinților pentru
o dezvoltare optimă:
-
„Mă bucur
că ești aici, în viața mea”
-
„Necesitățile
tale sunt importante pentru noi”
-
„Ne
bucurăm că ești tu însăți”.
-
„Sunt
fericit că trăiești”
-
„Tu
aparții acestei lumi”
-
„Tu poți
crește în propriul ritm. Nu trebuie să te grăbești”
-
„Tu poți
și ai dreptul să-ți resimți toate sentimentele, simțirile și trăirile”
-
„Te iubesc
și cu drag am grijă de tine”
-
„Mă bucur
că ești băiețel/fetiță”
-
„Vai, iar
ți-e foame? Mama te va alăpta cu drag”
-
„Îmi place
să te țin în brațe, să te cprind”.
Aceste afirmații pot părea
lipsite de sens atunci când vine vorba de comunicarea cu un copil atât de mic,
dar ele se referă mai mult la atitudine decât la limbajul verbal.
Comportamentul adulților (stimulator)
Părinții după cum am mai
menționat au un rol decisiv în îndeplinirea sarcinilor de dezvoltare de la
fiecare etapă prin care trece copilul. În acest sens părinții trebuie să
contribuie prin comportamentul său. Aceștia trebuie să:
- Ofere
constant suport copilului
- Să profite
cât mai des de comunicarea cu copilul său: să-i vorbească, să-i cânte, să-l
țină în brațe, să-l mângâie
- Să fie
disponibil ori de câte ori copilul are nevoie și să-i inspire încredere
- Să
solicite ajutor și informație despre necesitățile copilului și despre
îngrijirea acestuia
- Să fie un
sprijin de încredere și să merite încrederea bebelușului
- Să
solicite ajutor și sprijin în caz de
necesitate
- Să
reacționeze cu calm, dragoste și respect la cererile copilului
- Să
încurajeze și laude copilul.
Prima etapă a atașării în
relația copil – părinte are loc pe calea organelor de simț: văz, auz, gust,
miros și simțul tactil. Părinților le revine rolul de-a profita din plin de
toate aceste simțiri ale copilului. Ce trebuie concret acesta să facă pentru a-și
ajuta noul membru al familiei să se dezvolte armonios? Iată ce:
- Să se
joace de-a ascunselea (cu palmele)
- Să zâmbească
- Să alăpteze
copilul (mama)
- Să-l
poarte în brațe
- Să-l
îmbrățișeze
- Să-l
mângâie/ facă masaj ușor
- Să repete
bolmojelile micuțului
- Să-l
gâdile cu barba (pentru tați)
- Să-l
sărute
- Să-i
„muște” pălmuțele și tălpițele
- Să practice
co-sleeping-ul (dormitul împreună)
- Să-l țină
pe burta sa, să-l lase să doarmă pe burta părintelui
- Să se
„tăvălească” împreună în pat
- Să facă baie împreună
- Să-i cânte
- Să folosească
diferite intonații
- Să se „strâmbe”
- Să-i
citească poezii și povești.
Anastasia Popescu