Sânii
împietriți. Ce e de făcut?
Aproximativ la 3-5 zile după naștere, corpul mamei începe să producă lapte de tranziție, ceea ce treptat înlocuiește
colostrul și apoi se transformă în lapte matur. Nu este o regulă strictă, însă unele femei simt că „le vine laptele” în următoarea zi după naștere, în rare
cazuri asta se întâmplă la 5-7 zile și în foarte rare cazuri la 7-14 zile. În
această perioadă, ele se pot confrunta cu împietrirea sânilor sau „furia
laptelui”, în unele surse. Totuși sânii se pot împietri și înainte de a veni
laptele, adică atunci când corpul lăuzei încă produce colostru. Tehnicile de mai jos sunt de folos în ambele
cazuri.
Furia laptelui este provocată de o creștere rapidă a vascularizării sânilor
și nu are nicio legătură cu blocarea canalelor. La nivelul glandelor mamare, se
formează un fel de edem vascular, care îngreunează ejecția de lapte, face sânii
să devină tari și fierbinți și areola lipsită de elasticitate, iar bebe nu se
poate atașa la sân.
Ce este de făcut în acest caz? Despre toate pe rând ne spune consultantul
în alăptare IBCLC, Victoria Nesterova în articolul său, pe care vi-l prezentăm
mai jos.
Sunt două
tipuri de scenarii atunci când „vine laptele”:
a.) Sânul poate deveni mai
greu, fierbinte, cu mici împietriri, dar, în același timp, areola rămâne elastică, copilul se poate atașa corect la sân, ejecția de lapte este bună. După
alăptare, sânul devine mai moale și mai ușor. În acest caz, nu e nevoie să faceți
altceva decât să alăptați, să alăptați și iarăși să alăptați. Totul este în regulă.
b.) În unele cazuri însă senzația
de sân plin este însoțită de o vascularizare bruscă a sânilor, care formează un
edem vascular. Acest fenomen este numit „furia laptelui” sau „febra laptelui”, și se manifestă prin următoarele simptome:
- - Sânii sunt ca de „piatră”, foarte dureroși, cu
areola lipsită de elastcitate și supra-plină.
- - Apăsările pe areolă sunt dureroase sau foarte dureroase.
Uneori, aceste senzații fac imposibilă atașarea la sân a bebelușului.
- Mamelonul devine mai plat.
- Alăptările frecvente nu aduc după sine ușurare pentru că
ejecția laptelui este foarte proastă.
- Nu vă reușește să stoarceți sânul. Laptele nu curge din
sân.
- Copilul nu se poate atașa la sân. El „alunecă” de pe
areola întărită ca de pe un balon.
În primul rând, țineți minte că „furia laptelui” este un fenomen
temporar. Peste 1-2 zile, sânul va intra în regim de „lucru” și va pricepe noile
condiții la care este supus. Senzațiile de sân supraplin și greu vor dispărea.
Rețineți că sânul dvs. nu va fi așa pentru toată perioada alăptării. Este
important ca în aceste 1-2 zile, împreună cu bebe, să depuneți efortul de a vă
ajuta sânul.
Ce e de făcut la moment? Cel mai important lucru este să nu lăsați sânul să
se „odihnească”. El trebuie să „lucreze” și să se golească de lapte, astfel
senzațiile neplăcute vor dispărea mai repede.
Ce aveți de
făcut:
1. Atașați copilul cât mai des posibil la sân, dacă este nevoie, o
faceți la cererea mamei. Dvs. aveți tot dreptul să treziți bebelușul și să-i
cereți ajutor, în caz că acesta doarme prea mult. Dacă, din anumite motive, copilul nu
poate suge, este nevoie să stoarceți.
2. Atrageți atenția asupra atașării la sân. Este foarte important
ca bebe să fie atașat corect și să sugă eficient, ca, în final, să extragă laptele
din sân.
3. Beți lichide atât cât vă este sete. Cercetările au
demonstrat că limitarea consumului de apă nu ajută în nici un fel în cazul
„furiei laptelui”, acest lucru poate însă duce la deshidratarea organismului
mamei.
4. „Deschideți” calea laptelui. În acest sens, vă vine în ajutor
tehnica lui Jean Cotterman de înmuiere a areolei prin presiune (vedeți foto
mai jos). Se efectuează minimum 1 minut, dacă sânul este foarte împietrit,
atunci 2-3 minute.
Degetele ușor și fără a provoca durere presează continuu edemul vascular în
interior. Pentru scurt timp, areola devine din nou moale și elastică, mamelonul
mai pronunțat. În acest mod, tehnica dată „eliberează” calea laptelui, bebe
poate fi atașat din nou la sân și poate extrage laptele.
Foarte
important! Orice manipulare efectuată asupra sânilor trebuie să fie blândă și
lipsită de durere!
Pentru un efect și mai bun al
tehnicii lui Jean Cotterman:
- Culcați-vă pe spate.
- Amplasați o pernă sub omoplați, astfel încât sânii să fie
ridicați mai sus.
- Mâna din partea sânului cu care lucrați întindeți-o lateral.
- Cu palma, blând, mângâiați sânul dinspre areolă spre
zona axilei, a coșului pieptului. Scopul este de a înmuia un pic edemul care
provoacă durere; anume el, nu laptele în sine, o face.
- Amplasați degetele în jurul mamelonului (vedeți mai jos
imaginea), în formă de „romaniță” și presați blând. Minimum 1 minut sau și mai
mult dacă este nevoie. O să simțiți cum aureola devine mai moale, iar degetele
se adâncesc tot mai mult în sân.
Asteptați, apăsând continuu, chiar dacă începe să curgă lapte. Minimum 1
minut, presați continuu pe areolă. După ce areola a redevenit elastică, puteți
suplimentar stoarce zona din jurul ei, neapărat manual. Atunci când aureola
devine elastică, moale și nu mai este dureroasă dacă o presați, puteți atașa
copilul la sân.
Ce e de
făcut în continuare:
5. Blând mângâiați sau pur și simplu amplasați degetele pe
zonele dureroase, în timp ce bebe suge, în așa mod sânul se va goli mai repede. Aceste
manipulări nu trebuie să scoată sânul din gurița copilului.
6. Stoarceți blând sânul, dacă copilul a supt și este
evident că nu mai vrea să sugă (chiar dacă este ușor trezit, în caz că a adormit),
iar dvs. încă simțiți sânul plin. Faceți un duș cald și stoarceți în timp ce
spatele continuă să stea sub jetul de apă caldă. Stoarceți sânul până la
senzația de ușurare, nu de tot. Nu uitați că stoarcerea nu înlocuiește
atașările la sân.
7. Puteți face comprese reci pe sân, între alăptări, pentru a
micșora edemul vascular. Puteți utiliza în acest sens: o frunză de varză spălată cu săpun, ce se ține până când devine caldă și „veștedă”; o pungă cu
gheață sau legume înghețate, neapărat învelite într-un prosop. Compresele reci
se țin 15-20 de minute.
8. Repetați tehnica de înmuiere a sânului prin presiune ori
de câte ori este nevoie. Rezervați-vă ceva mai mult timp pentru asta înainte de
alăptare.
9. Sânul nu trebuie să se „odihnească”. Alăptați cât mai
des.
Autor: Victoria Nesterova
Traducere și adaptare: Anastasia Popescu