5 motive ca să vii la workshop-ul pentru gravide
foto din cadrul workshop-ului Mămica Alăptează |
Mămica Alăptează vă invită la un nou workshop despre alăptare dedicat gravidelor, prezentat de consultantul în alăptare - Ludmila Caracalceva. De multe ori, consultanții în alăptare sunt întrebați de gravide dacă ar trebui cumva femeile în timpul sarcinii să se pregătească de alăptare. Răspunsul nostru este da, ar trebui. Dar această pregătire este una de ordin informațional. Acesta este cel mai bun lucru pe care îl poate face pentru alăptare o mamă în timpul sarcinii.
Totuși deseori e greu să facem față torentului de informație disponibilă la ora actuală, multe dintre cele citite se dovedesc a fi chiar contradictorii și atunci cum înțelegm ce e corect? Sursa din care ne informăm este cel mai important aspect. Tocmai din acest motiv, vă invităm la evenimentele Mămica Alăptează, ca să vă informați dintr-o sursă veridică și acesta este primul motiv pentru care merită să veniți.
1. Vă veți informa referitor la alăptare dintr-o sursă de încredere. Pentru că informația reprezintă jumătate din succes atunci când este vorba de alăptare, vă sugerăm să acordați cât mai multă atenție acestui subiect înainte de venirea pe lume a bebelușului. Mămica Alăptează emite recomandări în baza informațiilor Organizației Mondiale a Sănătății și UNICEF, de aceea puteți avea încredere în informația pe care o primiți de la noi.
2. Veți afla cum să depășiți posibilele dificultăți cu care vă puteți confrunta. Deoarece cu cât mai devreme o să puteți să vă dați seama că vă confruntați cu o situație-problemă, cu atât mai repede veți găsi soluția și, respectiv, o veți soluționa fără să se agraveze prea mult.
3. Veți ști cum să înțegeți dacă bebelușul dvs. se alimentează suficient sau nu și cum să interveniți în caz de necesitate. Veți pleca acasă înarmați cu indicatorii care vă vor ajuta să țineți situația sub control.
4. Veți primi susținere morală și veți pleca acasă mai încrezută în forțele proprii și în propriul corp. Corpul dvs. întodeauna își face treaba cel mai bine, dar uneori are nevoie de ajutor și cel mai mare ajutor este încrederea dvs.
5. La sfârșitul seminarului veți putea acorda orice întrebare legată de alăptare. O puteți face și individual, dacă simțiți nevoia să o faceți. După naștere, puteți ține legătura cu consultanții în alăptare pentru a primi informația necesară.
BONUS! O atmosferă plăcută, gustări și ceai călduț și bun :)
Pentru rezervări și detalii: 069536637