joi, 9 martie 2017

„Decalogul unei mame” din inima Annei Comendant


„Decalogul unei mame” din inima Annei Comendant













Anna Comendant este
cea de-a doua eroină a proiectului „Decalogul unei mame”, căruia i-a dat start
Mămica Alăptează. Anna este psiholog și mămica unei fetițe pe nume Maria-Cătălina,
în vârstă de 1 an și 7 luni. Tânăra mamă ne-a înșirat pe foaie cele 10 porunci ale maternității
pe care le-a creat și după care se conduce.







Decalogul unei mame din inima Annei Comendant:





Porunca I


 Copilul
cunoaște secretul universului, inteligența lui nu are indice, cunoștințele lui
nu au limite, hotare, de aceea eu îl tratez la egal sau poate chiar superior
mie la nivel intelectual.


Porunca II


Îi
explic copilului meu absolut tot ce se petrece cu el și corpul său: „ai căzut
așa, te-ai lovit aici, te doare aici și aici”, „ești obosită, te freci la
ochi”?”





Porunca III


Dragostea
necondiționată, îmbrățișările, săruturile, gâdilirile sunt sursa zilnică de
sănătate pe care i-o ofer copilului meu.













Porunca IV



Atunci
când sunt alături de copilul meu, sunt eu, cea autentică, reală, spontană și creativă, îi vorbesc mereu despre cine sunt eu, ce simt, de ce fac un lucru sau
altul și încerc să fiu un exemplu pentru ea.






Porunca V


Copilul
meu are nevoie nu doar de dragoste de la părinți, ci și de dragoste între
părinți, de aceea relația mea cu soțul reprezintă una din prioritățile vieții
de familie.





Porunca VI



Copile, dacă
vrei ceva cu adevărat – vei avea.














Porunca VII


Evit
cuvintele „trebuie” sau „nu se poate” în comunicarea cu copilul și încerc, de
fiecare dată, să-i ofer sarcini exacte, care sunt clare și pot fi executate de
ea.





Porunca VIII



Mă simt
bine atunci când o rog să mă ierte pentru că am făcut ceva greșit în viziunea
mea, când îi zic că nu știu ceva și când căutăm împreună surse de unde putem
învăța.






Porunca IX



O scot
cât mai des afară și îi arăt cum să iubească lumea din jurul ei; astfel
descoperim împreună buburuzele, iarba verde, castanele, îmbrățișăm copacii,
udăm și plantăm semințe, aruncăm deșeurile la coșul de gunoi și nu ne rușinăm
să ștergem leagănele sau toboganele de la terenul de joacă etc.














Porunca X


Cel mai
frumos dar pe care apropiații i-l pot face copilului meu este timpul petrecut
alături și în interacțiunea cu ea; să o asculte, să-i vorbească, să-i arate și
chiar să-i recite o poezie diferit decât o fac eu.