Nașterea unei mame. Călătoria de la femeie la mamă
Pentru majoritatea femeilor, nașterea și
maternitatea este o bucurie - cel puțin o parte a timpului. Dar multe mame, de
asemenea, trăiesc stări de grijă, dezamăgire, concurență, frustrare, chiar
frică și furie. Psihiatrul Daniel Stern demonstrat că să devii mamă este o schimbare de identitate, una din cele mai semnificative schimbări fizice și psihologice pe care o femeie le va trăi vreodată.
Dr. Stern în anii
'90, în cărțile sale „Constelația maternității” (The Motherhood Constellation)
și „Nașterea unei mame” (The Birth of a Mother), a da naștere unei noi
identități poate fi la fel de anevoios ca și a da naștere unui copil. Procesul de devenire a unei mame, pe care
antropologii internaționali îl numesc prin termenul „matrescence” (n.
trad. „proces de transformare în mamă” cu semnificații sacrale) nu a fost
explorat pe larg în comunitatea medicală.
În loc să se focuseze pe
transformarea identității femeii, mulți cercetători se concentrează asupra la cum
se naște copilul. Dar povestea unei femei, pe lângă impactul psihologiei ei
asupra modului de parentare, este de asemenea important să fie evaluată. Sigur
că această tranziție este semnificativă și pentru tați și parteneri, însă
femeile care trec prin schimbările hormonale ale sarcinii pot avea o experiență
neuro-biologică specifică.
Chiar și când atenția se
centrează pe copil, înțelegerea psihologiei femeii însărcinate și după naștere
poate ajuta în promovarea unui parenting sănătos. Mamele cu o conștiință mai
mare a propriului psihic poate empatiza mai ușor cu emoțiile copiilor ei. Cunoscând schimbările ce le presupune
procesul maternității (matrescence) va normaliza și valida posibilele
stări ale mamelor.
Acestea sunt cele patru concepte-cheie care trebuie luate în
calcul:
Schimbări în activitățile de familie
A avea un copil este un act de creație.
Sarcina este mai mult decât crearea unei noi vieți, este de asemenea crearea
unei noi familii. Un bebeluș este catalizatorul care va deschide calea spre noi
oportunități de conectare intimă, precum și noi griji în cele mai strânse
relații ale femeii cu partenerul ei, cu frații și prietenii.
În cartea ei „Descendența maternă” (The
Maternal Lineage), apărută în 2012, Paola Mariotti, psiholog și membru al
Societății Psihanalitice Britanice, spune că
identitatea maternă a femeii este întemeiată pe stilul său de a fi mamă, a cărei
transformare a fost influențată de modul în care a fost crescută.
Dacă femeia își crește copilul așa cum mama
ei a crescut-o pe ea sau adoptă un stil diferit, devenirea ei ca mamă îi oferă
oportunitatea refacerii acestei relații. Într-un mod oarecare, femeia ajunge să
re-experimenteze propria copilărie în actul parentării, repetând ceea ce a fost
bine și încercând să îmbunătățească ceea ce a fost mai puțin bine. Dacă femeia
are o relație dificilă cu mama ei, atunci ea poate încerca să fie mama pe care
și-a dorit să o aibă.
Ambivalența
Psihoterapeutul britanic Rozsika Parker
scria, în studiul „Ruptă în două: experiența ambivalenței materne” (Torn in
Two: The Experience of Maternal Ambivalence), despre atragerea și respingerea
dorinței de apropiere de copil, dar și despre nevoia de spațiu (fizică și
psihică) ca niște perioade normale ale maternității. Ambivalența este o stare
care se simte în rolurile și relațiile în care persoana este cel mai mult
implicată, deoarece întotdeauna apare jonglarea între a oferi și a lua.
Maternitatea nu este o excepție. Partea din cauza căreia oamenii trec prin
perioade dificile atunci când se confruntă cu ambivalența este disconfortul de
a simți două sentimente total opuse în același timp. În majoritatea cazurilor, experiența de a fi
mamă nu este frumoasă sau urâtă, este frumoasă și urâtă în același timp. Este important
să învățăm cum să tolerăm aceste stări și chiar să ne simți confortabil trăind
disconfortul ambivalenței.
Fantezie vs Realitate
Psihanalistul Joan Raphael-Leff, director la
universitatea College London Anna Freud Centre, facultatea academică pentru
cercetările psihanalitice, explică faptul că odată cu apariția bebelușului,
femeia deja a dezvoltat anumite așteptări despre el în fantezia ei. Cu
înaintarea sarcinii, femeia își creează o poveste despre pretinsul copil și
devine implicată emoțional în această poveste.
Fanteziile unei femei despre sarcină și
maternitate sunt alimentate de observațiile ei asupra experiențele mamei
sale și ale altor femei din rude, prieteni și din comunitatea și cultura sa în
care trăiește. Ele pot fi destul de puternice încât realitatea să o
dezamăgească dacă nu coincide cu viziunile ei.
Învinovățirea, rușinea și „o mamă
suficient de bună”
În mintea
femeii mai este și idealul de mamă. Ea este mereu voioasă și fericită și
întotdeauna pune în prim-plan nevoile copilului său. Ea are puține nevoi
personale. Ea nu ia decizii de care să regrete. Multe femei se compară cu acest
ideal de mamă, dar niciodată nu percep în măsura faptului că aceea este o
fantezie. Unele femei cred că „suficient de bună” (expresie inventată de
pediatrul și psihanalistul Donald Winnicott) nu este acceptabil, deoarece asta
sună ca o îndreptățire. Însă tendința spre perfecțiune o face pe femeie să se
simtă rușinată și vinovată.
Mamele se vor simți vinovate, fiindcă ele
mereu fac alegeri provocatoare și uneori chiar imposibile. În unele momente ele
trebuie să pună propriile nevoi înaintea nevoilor propriului copil. Multe femei
nu vorbesc despre cum e să se simtă rușinate, pentru că, de obicei, asta e ceva
ce ele nu vor ca alții să cunoască. Rușinea este acel sentiment când ceva nu
este în regulă cu propria persoană. Acesta este adesea rezultatul comparării
sinelui cu un standard ireal și de neatins.
Prea multe femei se rușinează să vorbească
deschis despre experiențele lor complicate din frica de a fi judecate. Acest
tip de izolare socială poate chiar să declanșeze depresia postnatală.
Când femeile se pomenesc simțindu-se pierdute
între cine au fost ele înainte de maternitate și cine ele cred că ar trebui să
fie acum, multe își fac griji că ceva este total greșit la ele, când de fapt
acest disconfort este ceva absolut normal.
În ediția din aprilie a revistei Glamour,
modelul Chrissy Teigen a devenit printre ultimele din seria celebrităților care
și-au anunțat lupta cu depresia postnatală. Ea s-a alăturat lui Adele, Gwyneth
Paltrow, Brooke Shields și alte femei remarcabile care și-au folosit
platformele pentru a atrage atenția asupra acestei stări grave.
Depresia postnatală este o problemă de
sănătate publică sub-diagnosticată și prea puțin tratată, care afectează 10-15%
din mame. Dar celelalte mame ar putea încă să zbată în tranziția de devenire în
maternitate.
Atrageți atenția la imaginile din Instagram
ale sarcinii și perioadei de după naștere a super-mamelor: cultivate,
organizate, sexy și modeste, multifuncționale, care strălucesc făcând yoga în
perioada prenatală și par că nu sunt afectate de provocările sânilor lăsați,
hainelor murdare și lipsei de somn. Această femeie este o ficțiune. Este un
exemplu nereal de perfecțiune care face alte femei să se simtă neadecvate când
acestea se străduiesc și nu pot atinge acele standarde imposibile.
Cum prezenta psihiatrul Rosemary H. Balsam
într-un articol din februrie, în Revista Asociației Americane de Psihanaliză
(Journal of the American Psychoanalytic Association), istoria despre cum
psihiatrii ignoră impactul sarcinii asupra dezvoltării femeii poate începe de
la Freud. Femeile deseori sunt lăsate cu o falsă dualitate: fie ele sunt în
depresie postnatală, fie ele trebuie să plutească în tranziția spre maternitate.
Cunoscând cauzele suferințelor și simțindu-ne
confortabil să vorbim despre ele cu ceilalți este calea de a ne transforma în
mame bine adaptate. Aceasta va ajuta proaspetele mămici și pe cei care le
înconjoară să accepte că în timp ce depresia postnatală este o manifestare
extremă a tranziției spre maternitate, chiar și cei care nu au această
experiență trec prin transformări semnificative.
Sursa: www.nytimes.com
Foto: pinterest.com
Redactor: Diana Ungureanu
