„Cine ar fi crezut că eu îi voi alăpta atât de mult?”
Povestea de alăptare
a Oxanei Suhorucova
Mămica Alăptează continuă proiectul „Povestiri adevărate”. Astăzi vom face cunoștință cu cea de-a patra eroină a acestuia - Oxana
Suhorucova, mămica gemenilor Petea și Catea, care a reușit să relacteze unul
din gemeni. Ceea ce-ar însemna că în timpul procesului de alăptare unul dintre copii a refuzat sânul, apoi intrigat de plăcerea celuilalt de a fi alăptat, a revenit la sânul matern.
 |
| foto: Irina Spinei |
„Povestea mea a început, probabil, înainte de
naștere, când mă gândeam că ar trebui să încep să mă pregătesc de procesul de
alăptare a copilului, să mă informez, dar totodată totul îmi părea atât
de natural și de firesc, cum ar fi putut ceva să nu-mi reușească?
În mintea mea asta arăta ca și cum copilul singur se va atașa, va mânca și va adormi. Pe de altă parte, un rol nu mai puțin important l-a
jucat și experiența mamei mele, despre care eu deja știam foarte bine în acel
moment.
Problema era că ea a avut puțin lapte (cel mai probabil din cauza
regulilor sovietice de a alăpta la anumite ore), iar într-un final, eu și
fratele meu am crescut alimentați cu lapte praf. Eu am considerat că dacă nu
voi avea lapte, nu-i nimic grav, voi avea mereu la îndemână lapte praf.
Cu primele dificultăți m-am ciocnit chiar în noaptea de după naștere. Până atunci copilașii dormeau frumos și mie îmi părea că
asta e normal, așa liniște magică și două năsucuri somnoroase. Dar ei erau
flămânzi…
Aici trebuie să adaug că eu am născut prin
cezariană și am putut să mă ridic singură din pat abia a doua zi, m-a ajutat mult însă faptul că pe
noapte soțul a rămas cu mine. Noi legănam copiii pe rând, ne schimbam, încercam
să-i atașăm la sân, dar totul era inutil.
 |
| foto: Irina Spinei |
ână la urmă a venit o asistentă medicală, care a
spus că ei au formula lor de lapte (deși eu mi-am luat o cutie de lapte praf la
maternitate, pentru orice eventualitate), a ajutat soțul să pregătească acea
formulă și noi am hrănit cu acest nu-știu-ce bebelușii. Fetița a vomitat
deodată, băiatul peste puțin timp după asta. Însă ambii s-au liniștit și au
adormit.
Laptele a venit abia în a cincea zi, iar la ușa
noastră s-a făcut iar un rând de asistente care să-mi stoarcă sânii. Una din ele mi-a masat pieptul în așa hal, că pe
restul le-am alungat fără să mai întrebăm ce aveau nevoie. Noroc că în
următoarea zi, șefa de secție ne-a trimis un om minunat – Vera – cu mâinile de
aur, care mi-a salvat pieptul de canale blocate, mastite și alte complicații,
oferindu-mi șansa să-mi alăptez copiii.
Timp de două săptămâni și jumătate după asta, noi
cu toată familia puneam bebelușii la piept, ei mâncau puțin, apoi protestau,
apoi îi hrăneam cu lapte stors sau cu lapte praf și eu iarăși storceam sânii.
 |
| foto: Irina Spinei |
La trei săptămâni, eu am cedat și am apelat la
consultanta în alăptare Alina Shmurun. Ea a fost cea care mi-a spus tot ceea ce
aveam nevoie, mi-a arătat și, în general, mi-a dăruit o speranță.
Din acea
zi totul s-a normalizat, copilașii mâncau piept, eu sau soțul le dădeam
completare cu seringa fără ac și așa am început să trăim. Până când, după o
lună, m-am trezit cu o blocare de canale.
Aveam febră înaltă și fetița refuza categoric
să mănânce piept. Boțurile noi le-am scos, dar ea după asta în general nu voia
în nici un fel să mai ia sânul. Atunci am invitat-o pe Alina încă o dată.
Am
preluat de la ea sistemul de suplimentare (SSN), deoarece cu seringa era deja
incomod. Însă totul era în zadar, fiul mânca foarte bine, iar fiica protesta. Dacă
venea fluxul de lapte din sistem, ea încă mai accepta, dar când trebuia să
depună efort și să tragă singură, ea începea să facă isterie și capricii, iar
eu începeam să fac isterie și să plâng.
La 4 luni, am hotărât că e timpul să încetăm.
Totuși liniștea mamei este mai importantă decât laptele. Eu am decis să hrănesc
băiețelul cu piept, iar fetiței să-i dau lapte stors și lapte praf. Câteodată o
puneam pe Catia noaptea la sân, pentru că în stare inconștientă ea sugea la
piept. Treptat, nu mai aveam ce stoarce. Eu speram să pot alăpta măcar până la
jumătate de an.
 |
| foto: Irina Spinei |
Când au împlinit un anișor, eu încă mai alăptam. La
Petru a apărut o activitate distractivă: să vină fuga la mama în timpul
jocului, să ceară sânul pentru câteva minute, apoi să fugă înapoi la joacă. Surioara
la început urmărea cu interes aceste scene, apoi a hotărât să încerce, până
când încetul cu încetul a început și ea să mănânce piept. La un an și 5 luni,
eu am scos ultima cutie de lapte praf. De atunci, ei se hrănesc doar cu piept
și nu au de gând să renunțe.
La început mă ajutau soțul, mama și soacra să am
grijă de copii. Nu pot spune că ei mereu m-au susținut, au fost și propuneri
din partea lor să renunțăm la tot și să le dăm gemenilor lapte praf. Eu în
acele momente deveneam foarte disperată. Credeam că eu nu sunt așa cum trebuie,
iată la celelalte mămici le reușește, iar eu ce fel de mamă sunt dacă nici
măcar lapte nu le pot oferi?
Probabil mult m-au susținut articolele altor mame
care s-au confruntat cu probleme asemănătoare și le-au depășit.
Totuși m-am gândit să mai adaug încă ceva...
Cred că și asta s-ar putea referi la cine sau ce
m-a susținut să alăptez. Pot spune că în ultimul an mă susține fiica mea. Sună
ciudat, că ea însăși încă mănâncă piept, dar imediat vă explic.
Când avea un an
și jumătate, ea a început să-și „hrănească” păpușile cu „piept”. Și continuă să
facă asta și acum uneori. În arsenalul ei se găsesc sticluțe și veselă pentru
păpuși, dar sânul rămâne la loc de cinste. Iar dacă păpușica sau ursulețul, sau
oița au flămânzit și „fac capricii”, atunci ea calm ridică maioul și le „dă
piept”. Asta arată atât de drăguț!
 |
| Oxana Suhorucova |
Cel mai mult m-a ajutat Alina în primele luni, dacă
nu era ea, era să sfârșesc alăptarea înainte să o încep.
Pe lângă asta, anul trecut am fost la un seminar
despre alăptarea după un an și încetarea alăptării. Eu credeam că după acest
seminar voi înceta alăptarea. Dar am ieșit de acolo cu gândul că nu sunt
pregătită și că nu vreau să încetez alăptarea, că încă e prea devreme, chiar
dacă eu am cam obosit, alte motive nu sunt.
Copiii mei au 2 ani și 7 luni. Ei încă sunt
alăptați. Sigur că nu toată ziua, ca bebelușii, doar ca să adoarmă și în timpul
somnului.
Nu mi-a părut rău nici o clipă că îi alăptez. Și
cine ar fi crezut atunci, în primele zile de viață a copiilor mei, că eu
îi voi alăpta atât de mult? :)
Fotografă:
